Cine îmi proiectează confortul?

Am fost la un potențial client căruia i-am fost recomandați. Omul nu înțelegea cu ce ne ocupăm. Nu înțelegea ce rost ar avea colaborarea cu noi din moment ce și-a cumpărat cel mai scump și deștept cazan pe gaz pe care l-a găsit, care nu are cum să nu-i ofere lui confortul dorit. În mintea lui confort = încălzire.

–  Știe vismanu’ ăla din fabrică tot ce se poate, e plin de senzori și e programabil de pe Internet.  Numai un display de perete costat 800 de euro – spunea omul.
– Comandă și clima? – am întrebat eu.
– Nu, dar sunt și clime care se pot comanda de pe Internet. Îmi montez una de aia.
– Ventilația?Alarma?
– Și acum am la firmă alarmă de aia care se poate arma de pe Internet. A fost vreo o mie de euro toată șandramaua. Ce ventilație îmi trăbă? Nu vezi ce camere mari am? Dacă nu deschid geamul trei luni, tot nu mă sufoc.

Aici întrebările mele s-au terminat. Ce argumente poți să ai dacă omul vrea să arunce cu banii în toate părțile ca un rus la Monte Carlo? I-am pus totuși pe masă un Zipatile.

– Uite, scula asta costă mai puțin de 400 de euro.  Poți să-i pui câți senzori vrei. Îți comandă TOATĂ casa. Climă, ventilație, lumini, tot. E și interfon video. Te trezește cu postul de radio preferat dacă vrei. Are senzor de mișcare, dacă vede că nu te miști din pat, aprinde lumina pe tine și te sună pe mobil. Sau o sună pe nevastă-ta pe mobil.

Din punct de vedere comercial nu a fost o mutare corectă. El n-a mai văzut așa ceva decât în filme. Omul s-a simțit frustrat pentru că a dat o grămadă de bani pe ce a crezut el că e mai bun. E neplăcut să recunoști că ai greșit. Oricum echipamentele lui erau cumpărate și pe jumătate montate, nu mai puteam face nimic.

Susțin că majoritatea celor care își construiesc sau își renovează casa sau apartamentul habar nu au ce costuri implică dacă NU folosesc tehnologia pe care o au la dispoziție în anul 2016 (imediat 2017).

Încă suntem la cronotermostatele de cameră pe care nici nu prea știm să le programăm, la clime cumpărate DUPĂ ce am suferit două veri de cald, la ventilația prin deschiderea geamului, la mituri conform cărora încălzirea în pardoseală nu se poate pune sub parchet și oricum e nesănătoasă pentru că ridică praful de pe jos, la cazane în condensație care bagă apă de 80 de grade în calorifere (sunt convins că unii care au citit ultima afirmație  se vor întreba – Și care e problema?).

Suntem în urmă rău, dar nu din vina beneficiarilor. Omul meu a avut bani și și-a cumpărat ce i s-a oferit mai bun de către SPECIALIȘTI, sau mai degrabă „specialiști”. Omul a avut un proiect de casă, dar nimeni nu s-a ocupat de un proiect pentru confortul acelei case.

În fața casei stătea un X5 pentru care omul a plătit o căruță de bani. O parte din căruța aceea se duce la inginerii de la BMW care au proiectat confortul acelei mașini. Ergonomia habitaclului și a comenzilor, luminile, ventilația din scaune, climatizarea cu n zone… În casa lui care a costat mult mai mult, nu a plătit pe nimeni să-i proiecteze confortul. Se aștepta de la executanți să facă asta. De la instalator, de la electrician, de la vânzătorul de termopane…

Nu fraților! Dacă nu există cineva care să gândească cum va fi să locuiți în casă, veți plăti nepriceperea tuturor furnizorilor voștri. Vă plângeți că nu mai sunt profesori buni, medici buni, zidari buni, dar ce vă face să credeți că sunt vânzători buni? Chiar credeți că reprezentantul unei mărci de renume este mai  bun în meseria lui decât un medic care și-a cumpărat o diplomă sau un profesor angajat pe pile? Dacă ai multi bani, îți vinde ceva scump, dacă ai puțini, îți vinde ceva ieftin, dar îți vinde ce cunoaște sau ce are, nu ce există și ai nevoie.

Și chiar dacă plecăm de la ideea că este bine intenționat și bine pregătit, poate să îți ofere ceva corect dacă nu are toate datele? Știe cum arată casa ta? Cum e orientată, din ce materiale e construită? Știe ce alte echipamente vei mai avea? Știe ce mod de viață ai? N-are de unde. La fel cum un medic nu are cum să îți pună un diagnostic corect dacă nu te investighează corect.

Mi se pare aiurea să nu te gândești la modul în care te vei simți  în casa/apartamentul în care bagi o grămadă de bani. Sigur, la noi merge oricum, dar dacă se poate să nu fie oricum? Eventual să fie bine. Sau bine nu este o alternativă viabilă?

M-am întâlnit ieri total întâmplător cu un client. De vreo doi ani nu am auzit de el. De politețe, l-am întrebat ce mai face, cum e cu casa.

– Bine. Cu casa nu știu cum e. De când ați programat-o nu ne-am atins de ea. Iarna e cald, vara e răcoare, e aer bun, e lumină. Costurile sunt ridicol de mici. Vecinii nu mă cred dar e treaba lor. Sincer, nu m-am mai uitat pe interfața casei de anul trecut. Merge. Nici nu știm că există. E fix așa cum ați gândit-o.

Uite, cu asta ne ocupăm noi.